Se afișează postările cu eticheta Retete pentru Shavuot. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Retete pentru Shavuot. Afișați toate postările

joi, iunie 8

Unt de casa

A fost Shavuot, ultima sarbatoare din an si cu asta se termina si vacantele noastre pe motiv de sarbatoare. Nu pentru mult timp, doar pana in septembrie, cand va fi Rosh haShana si un nou an va incepe.

Ca tot omul prins in febra sarbatorilor ma bucatarit lucruri care de care mai atragatoare cu cat mai multe produse lactate, dar dintre toate cel mai drag si pe care am ales sa il scot pe scena imi este untul. Da, am facut unt si a fost simplu si mai ales distractiv pentru ca l-am facut impreuna cu strumfi.
Este un fel de unt, unul pe care orice copil va indragi sa-l faca si de ce nu sa-l si manance.

Ingrediente
250 ml smantana pentru frisca neindulcita 38%
sare 

Am turnat smantana pentru frisca  intr-o sticla de plastic de 500 ml . Am adaugat sarea (puteti pune si alte condimente dupa dorinta). Am inchis bine sticla cu dopul si agitand smantana de sus in jos in sticla am asteptat sa se transforme in unt.
La un moment dat, de la miscare, smantana nu va deveni frisca ci unt. 
Se taie sticla , se scoate untul (va fi o bucata compacta) si se serveste cu placere.
Se pastreaza in frigider unde se va mai intari, daca il doriti mai tare.

Unt de casa

miercuri, iunie 1

Budinca de branza dulce cu quinoa

Daca ati fiert prea multa quinoa pentru salata  sau pur si simplu pana s-a fiert va trecut foamea si acum aveti pofta de ceva dulce , aceasta budinca poate fi alegerea potrivita si la indemana.

Ca sa nu mai spunem cat de mult aceasta budinca raspunde cerintelor noului trend in materie de mancare: fara faina ,ca ingrasa, sanatos/natural/bio/green. Si-n plus ofera necesarul zilnic de vitamine si calciu de care copiii au nevoie. Ultima parte este o gluma , tratati-o ca atare, caci sincer habar nu am de cat calciu au nevoie copiii zilnic.


Ingrediente:
500g branza de vaci dulce
500g mascarpone
900g quinoa fiarta
6 oua
2 pliculete de zahar vanilat
6 linguri de zahar
7 g praf de copt
coaja de la 1 1/2 lamaie
sare
fructe de padure-optional


Separam albusurile de galbenusuri. Adaugam sarea si zaharul vanilat peste albusuri si le batem pana obtinem o spuma lucioasa care nu curge cand rasturnam castronul.
Adaugam peste galbenusuri restul de zahar, branza dulce , branza mascarpone, coaja de lamaie si praful de copt si amestecam pana se uniformizeaza.
Adaugam amestecul de galbenusuri si quinoa fiarta si racita peste spuma de albusuri si amestecand cu o lingura peste cap.
Turnam 2/3 din compozitie in tava unsa cu unt, presaram fructe d epadure si turnam peste cealalta parte. Coacem budinca de quinoa 40 de minute la temperatura de 210 grade Celsiu.
Se serveste rece.

Budinca de branza dulce cu quinoa

Daca orice ati vedea gandul va ramane tot la ciocolata, veti gasi aici reteta de prajitura de quinoa cu ciocolata si zmeura.

miercuri, mai 23

Tarta cu spanac, capsuni si branza Danablu

O reteta simpla , delicioasa si .....devreme acasa :)( asta rima am gasit eu la cuvantul delicioasa :) Oboseala, bat-o vina ! Dar  fabulez frumos la nivelul asta de oboseala . Iar mi-au murit laudatorii :)

Revenid la oile noastre in pas rapid , culegand in marele galop o mana de spanac si una de capsuni zic sa dam Cezarului ce-i a Cezarului si alchimiei sa-i facem loc sa -si arate puterile.

Aceasta reteta am facut-o special pentru provocarea lunii mai , a Dulcei Romanii, ce a poposit luna asta pe blogul Andreei - Toata ziua in bucatarie .
Tarta asta trebuia sa fie salata,incercati-o si asa si nu veti regreta(dressing simplu cu ulei, zeama de lamaie/ puteti adauga si o lingurita de mustar Dijon si parol ca nu veti regreta ) , dar in ultima secunda m-a pocnit talentul si am pus aluatul la copt :)

Ingrediente:
aluat de foitaj
spanac
capsuni
branza Danablu
pentru 4 tarte : 1albus de ou. 2 lingura amidon, 3 lingura smantana pentru frisca
sare, piper
* nu ma bateti dar nu am cantarim/ masurat ingredientele, totu-i pe principiul "sa placa ochiului si sa faca mare pofta "

Spanacul se taie fidea-bucatele maricele, branza cubulete, si capsunilor li se taie cozile . Se "murdareste" spanacul in sosul de albus cu amidon si frisca lichida.
Se coace aluatul ( am pus pe mijloc, foaie de copt si niste boabe de fasole , cat sa nu se umfle prea rau). Se pune spanacul "murdar" pe mijloc, printre bucatele de spanac strecuram branza si capsunile , cu mare simt estetic ,sa dea bine in poza . :) Mai coacem 5-7 minute.
Se serveste calda.




vineri, ianuarie 27

Desert cu portocale , lavanda, un pic de branza si o mana de menta

Fac ce fac si tot in ceasul al 12-lea ajung cu reteta pentru Dulcea Romanie. Dar trag aer in piept ,tastez repede ca sa nu bata orologiu ora 12, sa ma transform in dovleac si reteta sa nu cunoasca celebritatea :)
Cand am vazut ca Mitinita va gazdui in luna asta provocarea si mai ales ca e atat de harnicuta si pusa pe fapte mari din prima zi a anului, primele ore ale zilei , am zis ca trebuie sa ma mobilize si repede repede sa apar cu reteta in varful batului. Desertul l-am facut , batul l-am gasit...dar drumul spre celebritatea..a fost plin de obstacole. Le-am sarit, le-am ocolit , cu unele am stat la povesti , greu, tare greu ,dar pana la urma tot am ajuns.

Asa ca indreptati reflectoarele in coltul asta ca din culise va iesi minunatie de desert cu portocale si lavanda. Nu stiu daca e el detoxofiant cum se cerea, dar pot sa va spun sigur ca e un desert cu mot, aromat si racoritor :)

Ingrediente :
2 portocale
150ml apa
1 lingura cu varf miere
1/2 lingurita flori de lavanda
200 ml smantana pentru frisca
200g branza crema (cream cheese)
4 linguri zahar
10g frunze de menta

Portocalele curatate de coaja si taiate felii subtirele se pun la fiert impreuna cu apa , mierea si lavanda intr-o cratita/tigaie cu fundul lat .
*Cantitatea de apa e masurata dupa cratita mea, am pus feliile de portocala una langa alta, usor suprapuse si am turnat apa cat sa fie toate in apa, dar nu sa le acopere.
De cand apa a atins punctul de fierbere le-am mai lasat 2-3 minute , felii sunt putin moi dar isi pastreaza forma .
* Sosul ramas l-am turnat peste desertul pus in cupa.
Scoase pe o farfurie am lasat feliile de portocala sa se raceasca.

Separat am pus impreuna intr-un castron smantana pentru frisca , branza si zaharul si le-am batut pana au spus tot :) Actiunea s-a bazat pe ajutorul mixerului si s-a incheiat cand totul a devenit o crema aerata dulceaga (daca o vreti mai dulce adaugati mai mult zahar). Am taiat marunt marunt marunt frunzele de menta si le-am adaugat in crema . Am amestecat cu lingura pentru omogenizare.

De aici treaba e si mai simpla, doar alternam cele doua parti si "construim" desertul intr-o cupa: crema -portocale-crema-portocale , putin sos, cateva frunze de menta si gata de poza :)



Un weekend de milioane si numai bine!

Alte retete cu lavanda :

joi, decembrie 29

Paine cu pesto si castane

Ei pana la urma mi-am facut curaj si am facut si painea asta. Ce nu face pofta din om...
Il ademneste usor, il prinde in mreajele sale si il duce de nas pana la dulapul cu faina , pesto si castane si il obliga sa munceasca. Minunatia de paine ce iese merita cu varf si indesat munca...si kilogramele depuse :)

Paine cu pesto si castane

Ingrediente:
pentru aluat
250g faina
13g drojdie
1ou
1 lingurita zahar
1 lingurita rasa sare
30ml ulei
110ml apa calduta
pentru umplutura
100g castane (in vid )
50g nuci
90g pesto(busuioc-cashew)
2 cepe mijlocii
4 catei de usturoi
30g unt
80g branza parmezan

Amestecam faina cu zaharul si sarea, drojdia o dizolvam in apa. Peste amestecul de faina adaugam uleiul si oul si amestecam . Turnam apa cu drojdia si framantam.
Acoperim castronul cu un servet de bucatarie si lasam aluatul la dospit aproximativ o ora.
Ceapa o taiem marunt marunt si o calim in unt. Adaugam si usturoiul , mai calim putin si lasam sa se raceasca. Putem adauga branza rasa peste ceapa si separat sa amestecam castanele cu nucile taiate.
Eu le-am pus straturi straturi , ca sa mai pun si eu din cand in cand o reteta cu poze ale etapelor, nu doar poza finala :)
pesto

ceapa cu usturoi

parmezan

castane si nucile taiate


Am rulat aluatul si am inchis capetele. Am taiat aluatul in jumatate (capatul 2-4 cm nu l-am taiat).

Cele 2 jumatati "le-am impletit" (e mai usor de impletit daca nu puneti asa straturi straturi umplutura) . Aluatul l-am pus intr-o tava de chec unsa cu unt, am presarat deasupra nuci taiate . Am acoperit si am lasat inca 45 de minute la dospit.
Coacem paine 30-35 de minute in cuptorul preincalzit la 180 grade Celsius.

duminică, octombrie 9

Inghetata de toamna

A venit toamna ! Sigur ati observat ,dar ma gandeam sa va anunt si eu , nu cumva sa ratati momentul :) Si cu ea, logic ca nu a venit frigul , ba dimpotriva aici maine s-au anuntat temperaturi mari . La gradi maine va fi o zi tare ocupata, construiesc suka-ua si sa se mai racoreasca de la atata munca copii vor face tup in piscina :)

Dar in speranta ca va veni si frigul, nu ala rau ,ci doar asa un pic de racoare sa mai poata si omu' de rand sa respire , m-am gandit sa va amagesc cu o inghetata de toamna :) De ce inghetata? Ca seamana perfect cu una . De ce de toamna? Ca nu e rece , deci nu va face probleme gatului :) deci poate fi mancata si iarna fara probleme .

Ingrediente:
cornete de inghetata
branza tvorog/Quark
ciocolata topita
bilute/nuci /migdale pentru ornat

Se scoate branza din frigider, se scot cornetele de inghetata din punga, se topeste ciocolata si se taie marunt nucile .Cu elan pionieresc pornim in construirea ..inghetatei.
Pur si simplu se pune branza in cornet , se stropeste cu putina ciocolata topita , se presara nuci maruntite si gata inghetata.

*branza quark din poza e cumparata direct maro, e colorata cu ciocolata topita si are in ea bucatele de ciocolata. Puteti folosi insa quark simplu alb amestecat cu fructe uscate sau fructe inghetate.Oricum ar fi, nu ratati acest desert, este o "inghetata" ce va cuceri toti copiii :)


Alte retete de inghetata:


marți, septembrie 27

Desert cu pere si dulceata de vinete

Lustra... ma balangan linistita pe ea, dar ..Gandul , gandul Ala ,nu oricare ,nu-mi da pace :se apropie sfarsitul lunii si implicita etalarea bunatatilor lunii septembrie si lipsesc eu, Martie din post?!?! Inadmisibil, mai ales dupa ce am bibilit atata dulceata de vinete. Asa ca m-am dat jos si am trecut la scris.
Provocarea lunii septembrie , dupa ce a poposit cu tot alaiu-i in bucataria lui Betty, a scos din desaga-i pere si vinete si a zis :dati-va cap in cap si bucatariti. Cap in cap nu am dat , sunt doar un simplu balaur, am un singur cap, dar mintea pe bigudiuri tot mi-a pus-o.M-am sucit si m-am invartit ,ce sa fac ,cum sa fac sa fie cate putin din fiecare. Adevarul e ca si lenea ma tinea strans in brate si orice as fi facut numai dulceata de vinete nu , dar amu' daca-i musai , trebuie :)
M-am inarmat cu cele necesare si am trecut la cratita


Ingredente
pentru dulceata de vinete
cum "la familia" nu se omoara dupa dulceata de vinete ,nu m-am ambalat la 1 kg de vinete cum scrie in reteta, dar am incercat sa pastrez proportiile, dupa bara gasiti cantitatile pentru un kg de vinete, in caz ca cineva vrea sa faca dulceata de vinete :)

250g vinete mici /1 kg
230g zahar /1 kg
450 ml apa /1litru 800ml
sucul de la o lamaie/200 ml suc de lamaie
1/4 lingurita ginger / 1 lingurita ginger praf
4-5 cuisoare/ 1 lingurita rasa sau cat doriti
1 bat scortisoara /3-4 bete de scortisoara

pentru prajitura
260g biscuiti petit
100g nuci
4-5 linguri dulceata de pere
250ml smantana pentru frisca
2 iaurturi mici bianco(muller)
150 ml lapte
1 plic budinca de vanilie
7g gelatina pudra

Sa incepem cu dulceata ca aia e bomboane de pe prajitura si fara ea nu avem provocare.
Se iau vinete mici , cat mai mici ,5-7cm lungime,se spala, se curata coada(de data asta eu am lasat-o ,ca sa dea bine in poza ).
Se inteapa fiecare vanata cu tupeu si curaj cu furculita/scobitoarea/bete de gratar pe toate partile . Se pun la fiert in apa care sa le acopere (2-3 degete) 30-40 de minute . Important e sa aiba apa pentru toata perioada. Se scurg, li se adauga iar apa si se mai fierb 30-40 de minute . Se scurg si se pregateste siropul.

Apa(450 ml) se pune la fiert -foc mic impreuna cu zaharul si sucul de lamaie , aproximativ 30 de minute. Adaugam condimentele si fierbem inca vreo 5 minute. Adaugam vinetele si le fierbem in sirop 50-60 de minute la foc mic. Cand siropul e destul de legat dulceata de vinete a tocmai buna de pus in borcane ..delicatesa pentru la iarna :)

In robotul de bucatarie maruntim impreuna biscuitii cu nucile. Adaugam dulceata de pere si amestecam pana se leaga- sunt niste firimituri de biscuiti mai lipicioase :) Incepeti cu 2 linguiri de dulceata si in functie de preferinte si consistenta dulcetii mai adaugati .

Punem pe fundul tavii jumatate din compozitia de "aluat"
Smantana pentru frisca o batem spuma impreuna cu laptele, praful de budinca si iaurturile. In spuma obtinuta adaugam 3-4 linguri de dulceata de pere (eu am mai amestecat putin cu mixerul sa se mai marunteacsa perele, nu insa foarte rau).

Dizolvam gelatina conform instructiunilor de pe pachet si o adaugam cremei. Turnam crema peste blat si deasupra presaram jumatatea de "aluat" pastrata.Se pune tava in frigider pentru cel putin 5 ore sau pana se intareste . Se serveste prajitura simpla sau ..ornata cu vinete din dulceata ca doar de aia am facut-o :)


 Alte retete cu pere
Prajitura de ciocolata cu pere umplute
Pere in cafea cu branza Roquefort


vineri, august 19

Prajiturele cu umplutura de branza si zmeura



Fotografia prajiturelei a cucerit, sau poate zmeura a fost cea care a facut cu ochiul :) Oricum ultima poza a fost Fotografia zilei pe Retete cu poze.

Pentru ca am cam tras chiulul de pe blog saptamana asta ,pentru ca weekend-ul vine cu pasi repezi,iar vara isi face incet incet bagajele , ma gandesc sa va tentez cu niste prajiturele mici, dragute, aromate si tare colorate: prajiturele cu branza si zmeura.

Ingrediente:
pentru aluat
150g unt
100g zahar
1 ou
esenta de vanilie
350g faina
1 lingura coaja de lamaie
pentru umplutura de branza
200g cream chesse
2 linguri smantana
2 linguri zahar praf
coaja de la 1/2 lamaie
1 galbenus
pentru decor

zmeura
zahar praf

Untul cu zaharul se bat pana obtinem o crema spumoasa. Adaugam oul, esenta de vanilie si coaja de lamaie si amestecam .Adaugam faina, amestecam si vom obtine un aluat usor de modelat .
Il lasam in frigider la rece aproximativ jumatate de ora.

Modelam din el bilute micute. Cu ajutorul degetului facem in fiecare biluta o gaura, modelam un fel de canuta , caci spatiul gol trebuie sa fie destul de mare incat sa intre o cantitate buna de branza. Fundul si peretii fursecului mie imi plac sa fie destul de subtiri, sa fie mai multa umplutura decat aluat.

Se pun "canutele" de aluat in tava si se coc in cuptorul preincalzil la 170 de grade Celsius -10-12 minute pana capata consistenta.

In timpul asta pregatim umplutura: branza se amesteca cu galbenusul de ou, zaharul praf, smantana si coaja de lamaie.
Umplem "canutele" cu amestecul de branza , punem 1-2 bucatele de zmeura si coacem inca 15-20 de minute.
Se pudreaza cu zahar praf dupa ce sunt scoase din cuptor.

duminică, iulie 17

Placinta cu iaurt

Placinta cu iaurt, rece tocmai scoasa din frigider este tentatia careia nici nu ma gandesc sa-i rezist. Imi place la nebunie si aroma ei cred ca se potriveste ca o manusa verii.

Ingredientele folosite de mine
1/2 pachet aluat de placinta(aluat de foitaj, aproximativ 500grame)
300g branza dulce de vaca
400 ml iaurt
90 g zahar
1 pliculet zahar vanilat
coaja rasa de la o lamaie
3-4 oua
1/2 pliculet praf de copt
80g stafide
tava 32 X 21 cm

Se imparte aluatul de placinta in jumatate. Se intinde o foaie.Eu o pun la copt 10-15 minute la 180 de grade Celsius ,in tava in care urmeaza sa fac placinta. Se va ingusta , din punctul meu de vedere nu e nici o problema , dar daca va deranjeaza puteti completa cu aluat cand o scoateti sau pur si simplu sa nu o coaceti inainte.

Restul ingredientelor , exceptand stafidele, se amesteca cu ajutorul mixerului, Vom obtine o crema mai mult lichida. Adaugam si stafidele si turnam crema peste foaia coapta. Acoperim cu cealalta foaie si coacem placinta inca 30-40 minute la 180 de grade Celsius.

Se lasa sa se raceasca de tot, se pune in frigider pentru cel putin o ora. Se pudreaza cu zahar si se serveste( se poate servi si calda, mie insa imi place la nebunie rece). Puneti o bucatica si in frigider la rece , gustati-o si imi veti da dreptate :)
O duminica senina!:)

placinta dulce cu iaurt

miercuri, iulie 6

Prune cu branza Roquefort si nuci

Nu stiu altii cum sunt ,dar eu sunt moarta dupa magiunul de prune al bunicii fiert in tuci la foc de lemne, peste care puneai la loc de cinste o bucata de telemea sarata. Putine lucruri egaleaza ca si gust magiunul cu telemea , frumoasa combinatie , stiu :)
Cand am gustat prunele umplute cu branza Roquefort prospat iesite din cuptor, sufletul mi-a fost invadat de amintiri dulci din copilarie. Daca branza Roquefort nu ar avea gustul ala usor intepator si as fi fost si legata la ochi, greu as fi acceptat ca nu e gustarea copilariei.

Ingrediente:
prune
branza Roquefort
miez de nuca
cimbru
otet balsamic

Se taie prunele in jumatate. Li se scot samburii, se stropesc cu putin otet si presaram putin cimbru uscat. Se coc 10-15 minute la 180 de grade Celsius
Locul ramas gol dupa ce am scos samburele, se umple cu branza Roquefort si mot in frunte se pune cate un sambure de nuca. Se mai lasa in cuptor inca 5 minute.
Se servesc calde stropite cu siropul pe care il lasa.


 
 
Alte retete de mic dejun special :
Fructe uscate umplute in sos smantana-Roquefort
Pere cu ness si branza Roquefort
Salata de branze
Crostini cu camembert si alune
Roquefort in pecan

vineri, iunie 24

Timbale cu vinete, fenicul si branza Cheddar

Timbale este termenul ce defineste atat vasul in care se pregateste mancare(un vas rotund si nu foarte adanc) cat si mancarea preparata in el, mancare care se serveste direct din vas. Timbale poate fi facut cu o multime de ingrediente, dar reteta clasica de timbale poate contine spanac,ciuperci, ardei gras. In unele tari , termenul de timbale este folosit pentru a desemna o mancare in straturi, o mancare ce contine multe ingrediente , cum e si cazul de fata.
Pastrand cat de cat originea cuvantului am pregatit timbale in cratita de lut, nu e e rotunda, dar e ovala:) dar oricat te-ai chinui nu poti manca din ea:)

Pentru realizare impresionantei constructii culinare am folosit:
2 vinete mari, lungi si grasunele
3 ardei grasi rosii
2 bucati de fenicul
1 ceapa mare
2 catei de usturoi
1 1/2 cana de orez alb
300g branza Cheddar
sare, piper
300g conserva de rosii decojite
frunzele de pe 8 fire de busuioc
pentru sos:
2 linguri pasta de rosii
5 linguri ulei de masline
sare, piper

Am fiert orezul in 4 cani de apa si l-am lasat sa se raceacsa.
Am amestecat ingredientele sosului. Am spalat vinetele si le-am taiat felii groase de un cm. Cu ajutorul unei pensule am uns pe ambele parti feliile de vinete si le-am insirat intr-o tava pentru copt -20 de minute la 220 grade Celsius. Am copt si ardeii rosii o data cu vinetele (daca mai e nevoie ii lasati mai mult pana sunt gata).
Ceapa taiata pestisori impreuna cu usturoiul le-am calit in putin ulei. Am stins focul si am adaugat busuiocul taiat fasii.
In ulei am calit separat si feniculul taiat pestisori.Am condimentat cu sare si piper si am tot gusta din el :)
E o garnitura exceptionala pentru fripturi , putin calit in ulei, condimentat cu sare si piper ,sa tot mananci .

Am ras branza Cheddar prin razatoarea mare si am inceput constructie.

Pe fundul vasului, ca la musaka, am asezat feliile de vinete si ardei gras curatat de coaja si seminte si rupt fasii.
Am presarat branza si am continuat cu un strat de orez, cam jumate din cantitatea de orez(am condimentat si orezul cu sare si piper inainte). Inca un strat de branza , urmat de un strat de fenicul calit, peste care am adaugat ceapa calita cu usturoi si busuioc si rosiile decojite din conserva impreuna cu jumatate din sosul de rosii. Am presarat iar branza si am continuat cu a doua jumatate de orez, iar branza, felii de vinete si fasii de ardei peste care am turnat restul de suc de rosii si am presarat ultima parte de branza.

Toata constructia se pune in cuptorul preincalzit la 200g Celsius pentru 20 de minute cat sa se patrunda aromele si sa se topeasca branza.

Este o mancare de familie, pentru acasa, caci nu are "aspect estetic" decat in cratita . Fiind facuta in cratita asa mare nu se poate servi direct din ea, asa ca nu va ramane decat sa o scoateti cu o lingura si sa o serviti stil gramada, ca e mai oriental :)

Eu am pregatit-o pentru Lag B'Omer cu tot impedimentul aspectului. Gustul deosebit , combinatia de arome fac din ea o mancare de rasfat, tocmai buna pentru sarbatoare.

Timbale cu vinete, fenicul si branza Cheddar
Timbale cu vinete, fenicul si branza Cheddar
sursa de inspiratie : Miki Haimovici si Tami Gainic - "Ohel le mahshava"(Mancare pentru gandire)

Alte retete cu vinete:
Desert cu pere si dulceata de vinete
Rulouri de matzot cu crema de vinete
Placinta cu vinete si carne
Placinta cu vinete si branza
Turnulete de vinete cu branza

duminică, februarie 27

Fructe umplute in sos smantana- Roquefort

Fructele umplute sunt nelipsite de la masa de TU beShvat, ca sunt umplute cu branza, nuci , carne,martizan, niciodata nu lipsesc. Anul asta , pentru TU beShvatul care a trecut demult, eu stau prost cu postatul :) ,am cumparat fructele pentru umplutura de carne, dar m-a pocnit lenea si asa au devenit cu branza.

Ingrediente:
fructe uscate
4 caise
4 prune
4 smochine
4 curmale
pentru umplutura:
200g branza fetta
1 lingura crema de branza
2 linguri ulei de masline
1 lingurita coriandru praf
1 lingurita frunte de coriandru taiate marunt
1lingurita frunze de menta taiate marunt
putina scortisoara si piper
10 nuci acaju macinate
6-7 stafide taiate marunt
pentru sos
80g branza Roquefort
250ml smantana pentru frisca
putin piper

Fructele uscate se pun cam 20 de minute in apa calda , sa se mai inmoaie si sa poata fi usor de modelat. Se amesteca impreuna ingredientele umpluturii(fetta se faramiteaza cu furculita). Se face cate o taietura in fiecare fruct , gen buzunar si se umplu cu amestecul de branza si mirodenii.

Se prepara sosul: smantana pentru frisca impreuna cu branza Roquefort rupta bucatele mici se pun intr-o tigaie pe foc.Se amesteca continuu pana obtinem un sos gros- branza se topeste. Se toarna sosul pe un platou, se aseaza in el fructele umplute, se orneaza dupa preferinta si se servesc.
reteta pentru TU beSvat


Alte retete de mic dejun special :

Prune cu branza Roquefort si nuci
Pere cu ness si branza Roquefort
Salata de branze
Crostini cu camembert si alune
Roquefort in pecan

marți, decembrie 14

Pere cu ness si Roquefort

Pere cu Roquefort, rasfatul diminetilor in pat :)

Ingrediente:
2 pere mari
1 lingura de ness
1 cana jumate de apa fierbinte
30 ml rom
4 linguri crema de branza
4 linguri branza Roquefort

Se incalzeste apa. Se adauga in ea lingura de ness si se amesteca pana e dizolva. Se adauga romul si perele taiate in jumatati ,in lungime cu casuta semintelor scoase si scobite un pic mai mult.
Se fierb perele in apa cu rom si ness 15-20 pana devin maronii si oarecum moi (perele foarte coapte se vor fierbe mai putin)
Se scos, se scurg si se pun intr-o tava. Crema de branza se amesteca cu bucatele de Roquefort si se umplu cu amestecul obtinut perele ( se pune in scobitura facuta acolo unde au fost casuta semintelor).
Se coc 7-10 minute la 180 de grade Celsius.
Buna dimineata :)

Alte retete de mic dejun special :
Prune cu branza Roquefort si nuci
Fructe uscate umplute in sos smantana-Roquefort
Salata de branze
Crostini cu camembert si alune
Roquefort in pecan

joi, decembrie 9

Salata de branze

Un aperitiv de fite cu ifose si talente de mare vedeta, care noua insa ne-a placut .
Ingrediente:
branza Brie
branza mascarpone
branza Roquefort
scortisoara
cuisoare praf
nucsoara
ginger praf
mar-mere
sirop de artar
foaie de copt

Se amesteca condimentele intr-un castronel.
Cantitatile pentru 6 portii sunt: 1/2 lingurita scortiosara, 1/2 lingurita ginger, 1/4 lingurita nucsoara, 1/4 lingurita cuisoare praf.

Se rupe o foaie de copt in jumate si in fiecare jumatatea a sa se aseaza intai feliile de Brie, 1 lingurita cu varf mascarpone, se presara branza Roquefort rupta cu mana , condimentele amestecate si marul taiat bucatele micute. Se stropeste tot cu sirop de artar -nu foarte mult .
Se indoaie foile de copt peste umpluturu si se inchid, inpachetand bine la capete.
Se pun pachetelele intr-o tava la copt 5-6 minute la 180 de grade Celsius.
Se desfac si se servesc .
salata de branza brie, mascarpone si roquefort

Alte salate cu branza Roquefort :
Salata cu branza Roqueford si pere

marți, noiembrie 30

Crostini cu camembert si alune

O alta reteta simpla , dar deosebita ,tocmai buna pentru alintat musafirii dragi, doar cei foarte dragi :) La origini o reteta italiana,cum ii spune si numele, facuta cu Gorgonzola , a ajuns aici usor modificata , nu de mine ci de Tzahi Buhshester, unul din sefii bucatari preferati .
Ingrediente:
120 g branza Camembert
120 g branza Roquefort
1/4 cana alune de padure decojite
ulei de masline
paine gen bagheta taiata felii
2-3 pere coapte si aromate

Alunele se toaca grosolan , se prajesc putin in tigaie(puse in tigaia fara ulei ). Branzele pentru un aspect mai taranesc se zdrobesc cu furculita, sa nu se faca pasta . Se amesteca cu alunele.
Painea taiata felii grosute se prajeste in putin ulei de masline pe ambele parti(puneti putin ulei ca absorb mai rau decat un burete). Se lasa un pic la scurs si racit. Aranjam crema de branze si alune pe felii si ornam cu felii de pere . Gata , asta-i tot :)
Bucurosi de oaspeti suntem :)

Alte retete de mic dejun special :
Prune cu branza Roquefort si nuci
Fructe uscate umplute in sos smantana-Roquefort
Pere cu ness si branza Roquefort
Salata de branze
Roquefort in pecan

luni, noiembrie 1

Placinta marocana cu fetta

Azi avem pe lista de prezentare(a fost mancata deja si da ,m-am invrednicit si am spalat si tava :) ) placinta marocana cu branza
O combinatie inedita de sarat cu dulce si aroma de coriandru care intr-un final creaza un desert inedit si contrar asteptarilor . chiar e dulce :)Placinta marocana cu fetta de oaie
Ingrediente:
9 foi subtiri de placinta
pentru umplutura
250g branza fetta de oaie
10 fire coriandru
1 lingura rasa scortisoara
2 cepe mijlocii
4 linguri ulei de masline
1 mana stafide
2 oua
1 mana nuci
1 mana migdale
un varf de lingurita cimbru
2 linguri zahar brun
pentru aspect:
ulei de masline
susan alb si negru
zahar praf si scortisoara

Ceapa se taie marunt si se caleste in cele 4 linguri de ulei. Nucile si migdalele se taie mare. Branza se taie cubulete. Coriandrul se taie marunt( am numarat 10 fire , carora le-am rupt cozile ramanand din ele doar partea ce tinea frunzele). Se amesteca toate ingredientele umpluturii. Ungem tava cu ulei, impartind foile de placinta in 3 gramezi ( 3 foi in fiecare gramada ) acoperim cu foile fundul tavii , peretii si restul sa atarne pe masa ( punem gramada de foi cu un colt in tava - acopera o parte de fund si pereti, urmatoarea gramada tot cu un colt pusa va mai acoperi o bucate de fund al tavii suprapunandu-se cu prima si ca acoperi peretele in continuare,ultima se va suprapune peste primele doua acoperind fundul tavii daca mai era ceva de acoperit si restul de perete al tavii ramas neacoperit) Ungem cu ulei de fiecare data locul unde se se suprapun 2 gramezi de foi. . Punem umplutura O nivelam si acoperim "ciufulit " cu partea de foaie ramasa in afara.. Ungem foile cu ulei si presaram susan. Coacem placinta 15-20 de minute in cuptorul preincalzit la 180 de grade.
Se presara zahar praf si scortisoara cand e scoasa din cuptor .
Merita incercata , e o placinta cu gust inconfundabil :)

Sursa de inspiratie :Guy Peretz

miercuri, septembrie 29

Prajitura de branza cu smochine si curmale

O prajitura simpla , o alta cheese cake,de data asta cu iz oriental.Am vrut sa fac pentru Sukot o prajitura traditionala cu etrog, dar nu am gasit in primul loc de cautare,asa ca am atacat rezerva , mai populara dar face fata cu brio cerintelor si pretentiilor unei sarbatori.Prajitura de branza cu smochine si curmale
Ingrediente:
8-9 smochine
300g curmale
3 oua
500g branza dulce
250g cream cheese
3/4 cana zahar
3/4 cana faina
5 g praf de copt
zahar, unt

Se unge tava cu unt si se presara 1/4 din cana de zahar. Se taie curmalele si smochinele bucatele si se aranjeaza pe fundul tavii: smochinele in mijloc curmalele in exterior.
Se bat ouale cu zaharul ramas. Adaugam branzele si amestecam. Adaugam faina si praful de copt si aluatul obtinut in turnam peste fructele din tava.
Punem tava in alta cu apa si coacem prajitura la 170 grame Celsius 45 de minute. Lasam sa sa raceasca putin si o putem rasturna.

joi, septembrie 16

Iaurt de capra cu smochine

O simfonie de gusturi si arome, ceva nou , ceva altfel , ca si anul ce a inceput.

Ingrediente:
600ml iaur de capra
4 linguri de miere
5-6 smochine prospete
putin zahar
putina scortisoara
nuca de cocos
seminte de fenicul maruntite

Se taie smochinele in jumatate , se aseza intr-o tava in care am pus hartie de copt.
Se presara zahar peste ele si se coc la temperatura mare, pe forma de grill al cuptorului aproximativ 10 minute. Se lasa sa se raceasca si se taie bucatele.
Se toarna iaurtul intr-un bol , adaugam smochinele taiate si mierea. Deasupra presaram nuca de cocos, scortisoara si seminte de fenicul si ...gustam.
Un uragan de gusturi, arome si senzatii :)
Smochine
ivrit: Teenim - תאנים

Prezenta smochinelor in marile pregatiri pentru Rosh haShane ar avea explicatia in interpretarea rabinica conform careia mierea din Tanah in unele locuri nu este miere de albine ci miere de curmale sau smochine(neprodusa de albine).

Ca si rodiile, smochinele sunt fructe dulci prezente in aceasta perioada a anului.Se regasesc pe masa de sarbatoare alaturi de alte fructe dulci cu speranta ca anul ce vine o sa ne fie exact ca ele, dulce.

Prezenta smochinelor la Rosh haShana este o traditie in randul evreilor din Provence, de pe masa carora sub nici o forma nu lipseau smochinele albe, ca Anul ce vine sa fie pur ,imaculat si dulce :)
Iaurt de capra cu smochine

miercuri, martie 24

Scoici de cascaval

Scoicile cu branza si-au luat numele de la forma tavii, o forma ce trebuia sa il convinga pe spiridus sa guste. Ele de fapt se fac in niste tavite lunguete, ca la final sa arata ca niste crochete.Oricum ,indiferent de forma sunt la fel de bune.Scoici de cascaval
Ingrediente:
110ml apa fierbinte
70g lapte
110g unt
125ml smantana
10g zahar
1/2 lingurita sare
125g faina
4 oua
100g cascaval
*eu am injumatatit cantitatile

Punem intr-o cratita apa fierbinte,lapte,untul, sare, zaharul, smantana si amestecam in continuu pana untul se topeste( cu lingura de lemn). Adaugam in cratita faina si amestecam pana obtinem o coca moale, grasa ce nu se lipeste de peretii cratitei. Amestecam coca cu ajutorul mixerului adaugand ouale unul cate unul .Se adauga cascavalul si se pune compozitia in tavitele unse cu putin unt. Se coc aproximativ 10 minute in cuptorul preincalzit la 200 de grade.
Se pot presara seminte de susan deasupra aluatului inainte de coacere. Tare gustoase si merg de minune cu o supa cu legume.

luni, august 17

Salata cu branza Roquefort si pere

O zi linistita de cumparaturi...mergeam tarandu-mi alene papucii intre rafturi, cand...din pamant, din iarba verde apare ea..domnisoara care impartea flayerele- reclama pentru lactatele unei anumite firme... Mi-am continuat plimbarea, tot alene, dar rasfoind reclama, citeam pozele...cand...si am vazut-o pe ea, pe Mona Lisa salatelor :) am zis ca e musai sa o falsific .

Ingrediente:
1 salata verde
1 punga salata baby( are 300 g si contine frunze de spanac, de ridichii..etc)
3 pere
1 mana nuci coapte
150 g branza Roquefort
4 linguri ulei porumb
sucul de la o lamaie
piper si sare dupa gust

Se spala salatele, se curata se rup.
Se taie perele in sferturi.
Branza in cubulete si se arunca cu incredere peste blatul de salata, nu se lovesc. Si cu o ultima miscare de pensula se arunca estetic si nucile...si voila pictura...salata :)

Salata cu branza Roquefort si pereComentarii carcotase: eu i-am mai facut si un sos cu iaurt si maioneza ca asa iarba, iarba...se impotmolea in gat. A fost super buna , dar...cred ca trebuia ales alt soi de pere, cele folosite au fost prea dulci si parfumate pentru gustul meu. Sotului i-au placut insa ..asa ca i-am basculat lui in farfurie...si toata lumea a fost super fericita cu salata lui :)