Se afișează postările cu eticheta budinci dulci. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta budinci dulci. Afișați toate postările

miercuri, iunie 1

Budinca de branza dulce cu quinoa

Daca ati fiert prea multa quinoa pentru salata  sau pur si simplu pana s-a fiert va trecut foamea si acum aveti pofta de ceva dulce , aceasta budinca poate fi alegerea potrivita si la indemana.

Ca sa nu mai spunem cat de mult aceasta budinca raspunde cerintelor noului trend in materie de mancare: fara faina ,ca ingrasa, sanatos/natural/bio/green. Si-n plus ofera necesarul zilnic de vitamine si calciu de care copiii au nevoie. Ultima parte este o gluma , tratati-o ca atare, caci sincer habar nu am de cat calciu au nevoie copiii zilnic.


Ingrediente:
500g branza de vaci dulce
500g mascarpone
900g quinoa fiarta
6 oua
2 pliculete de zahar vanilat
6 linguri de zahar
7 g praf de copt
coaja de la 1 1/2 lamaie
sare
fructe de padure-optional


Separam albusurile de galbenusuri. Adaugam sarea si zaharul vanilat peste albusuri si le batem pana obtinem o spuma lucioasa care nu curge cand rasturnam castronul.
Adaugam peste galbenusuri restul de zahar, branza dulce , branza mascarpone, coaja de lamaie si praful de copt si amestecam pana se uniformizeaza.
Adaugam amestecul de galbenusuri si quinoa fiarta si racita peste spuma de albusuri si amestecand cu o lingura peste cap.
Turnam 2/3 din compozitie in tava unsa cu unt, presaram fructe d epadure si turnam peste cealalta parte. Coacem budinca de quinoa 40 de minute la temperatura de 210 grade Celsiu.
Se serveste rece.

Budinca de branza dulce cu quinoa

Daca orice ati vedea gandul va ramane tot la ciocolata, veti gasi aici reteta de prajitura de quinoa cu ciocolata si zmeura.

marți, septembrie 11

Budinca de lapte cu rodii si apa de trandafiri

Azi zburam spre tari mai reci ,dar speram cu oameni calzi , intr-o lunga vacanta .Bun motiv de vegetare ! Sa fiu sincera am si uitat cum e sa nu fi intr-o continua fuga contra-cronometru , dar sunt increzatoare ca voi putea reinvata usor :)

Bagajele sunt inca nefacute, tipic mie :) , ora dinainte de plecarea la aeroport, fuga prin casa in cautarea lucrurilor, adrenalina..nu pot renunta la ele , fac parte din distractie. Pentru o distractie mai intensa, zic sa lasam bagajele inca nefacute si sa vorbim de tentatii dulci si delicioase.

Ultima tentatie in acest an (an in calendar evreiesc :) am decis sa ma intorc inainte de decembrie :) ), am pregatit-o gandindu-ma la voi, la sarbatori si la cadourile pe care am sa  le primesc :)

Sper sa fie o amintire frumoasa , si mai mult,  motiv pentru un inceput de an dulce si plin cu lucruri bune.

Budinca de lapte e doar un nume de scena ,caci sigur ati cunoscut-o jucand sub numele de scena "Malabi". Este celebra budinca alba, din lapte de unde isi mosteneste si numele,  cu iz oriental , servita  in general cu siropuri dulci si fistic.
Astazi am imbracat-o insa in haine de sarbatoare  , asa ocazie, asa tinuta :)

Ingrediente:
250 ml smantana pentru frisca
* puteti folosi lapte in loc 
250 ml lapte
2 linguri cu varf amidon de porumb
zahar - 4 linguri 
*puteti pune mai mult in functie de preferinte
apa de trandafiri 
* nu puneti doar o picatura dar nici nu exagerati cu ea 
seminte de rodie


Amestecam intr-o cratita zaharul cu faina. Turnam in fir subtire smantana pentru frisca si amestecam cu grija sa nu faca cocoloase. Adaugam apa de trandafiri si laptele cate putin .
Punem cratita pe foc  si amestecam in continuu. Cand capata consistenta unei budinci (nu foarte  groasa ) o punem in cupe/pahare si le lasam la temperatura camerei sa se raceasca. Punem semintele de rodie deasupra si apoi cupele in frigider 1-2 ore inainte de servire.


Shana Tova veMetuca !




marți, noiembrie 10

Budinca cu frisca si guava

Nu ma omor sa ii fac dulciuri strumfului, dar nici la regim nu il tin,asa ca atunci cand am vazut ca il atrage ca un magnet castronul in care bat eu frisca( cand bat frisca) si mai nou fructele de guava se numara printre preferatele lui, mi-a venit ideea stralucita de a-i face o budinca.Ingrediente:
1 fruct de guava mijlociu, copt si parfumat...sa simta tot cartierul
1 lingura de miere
180 ml apa+3 masuri de lapte praf , aproximativ 210 ml de lapte
1 lingura amidon de porumb
1 galbenus de ou
100ml frisca

Galbenusul de ou, amidonul,laptele ,mierea se pun la fiert amestecandu-se in continuu pana capata consistenta unei smantani mai groase.Se lasa la racit.Frisca se bate, fructul de guava se curata de coaja si seminte si se face pasta in blender. Se amesteca pasta de guava cu pasta fiarta anterior si racita si 3/4 din frisca . Se pune in cupa ( ies cam 2 cupe) , se orneaza cu restul de frisca si se serveste.Budinca cu frisca si guavaSpiridusul a fost tare incantat de budinca asa ca daca nu are cine sa ma felicite pentru idee ma felicit singura :) daca mi-au murit laudatorii :)

joi, august 13

Budinca de cornuri

Nu face parte din gusturile pompoase ale secolului vitezei, unde totul e spuma, fin, aerat..parfumat, colorat. E mai mult o prajitura de casa, din casa bunicii se poate sau daca soba nu putea face o asa prajitura , atunci ar putea fi o prajitura a copilariei...putin modificata ...in punctele esentiale, caci interzis copiilor sub 18 ani sa se uite la desene cu ciocanitoarea woody si sa bea alcool :)
Budinca de cornuriIngrediente:
6 cornuri
3 oua
500ml lapte
3-4 linguri brandy
coaja de lamaie
2 pliculete zahar vanilinat
2 linguri zahar
1 mana de stafide
*In general eu folosesc cornuri in forma de melcisori cu umplutura de scortisoara- cumparati. Cine vrea sa se aventureze, din aluat de cozonac se intinde o foaie cu mana, se unge cu putin unt topit si se presara din belsug scortisoara pudra si zahar. Se ruleaza se taie bucati de cam 7 cm lungime, se pun in tava cu taietura in sus si cu podul palmei se aplatizeaza un pic. Se pot folosi la prajitura doar la cateva zile dupa ce au fost facuti , trebuie sa fie o idee uscati. Si pentru ca vara nu e ca toamna...ca sa fie tot tacamul, cand am ajuns la brutarie sa cumpar nu mai aveau 6 melcisori frumosi,dar cum pofta era cat casa am cumparat o prajitura din acelasi aluat dar cu ciocolata si am taiat-o in 5.

Se taie melcisorii,respectiv bucatile de prajitura,pe jumate orizontal. Partile de jos se pun in tava . Se stropesc cu brandy.
Intr-un castron se amesteca ouale cu laptele, zaharul , zaharul vanilinat( eu am mai pus inca 2 linguri de brandy si aici) coaja de lamaie .
Amestecul obtinut se toarna peste cornurile din tava, cam pana la nivelul lor , se presara stafidele , se toarne si restul de lichid si se adauga si capacele cornurilor.
Se preseaza cu mana si se tine apasat 1-2 minute, ca sa absoarba lichid.
Se acopera tava cu folie de aluminiu si se pune intr-o tava mai mare in care a fost pusa apa si se pune la copt 1 ora la 240 de grade. Dupa o ora, se indeparteaza folia de aluminiu si se mai lasa 5-7 minute la 180 de grade cat sa prinda o nuanta crem.
Se lasa sa se raceasca in frigider si se poate servi .