Se afișează postările cu eticheta retete prajituri purim. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta retete prajituri purim. Afișați toate postările

duminică, februarie 24

Oznei Aman cu aluat de migdale si portocale

Oznei Haman sau mai bine spus Aman , pentru ca numele incepe cu litera Hei, cel mai slab dintre H-urile din ivrit ,care-i mai apropiat de "a-ul "  din romana, sunt prajiturile traditionale de Purim si au legatura cu ..Povestea.
Povestea cu Esther si Mordehai  si nicidecum cu celebrul Man (Hey, man!! Cool man!! )care intalnindu-se cu un  articol nehotarat devine " a man" respectiv Oznei a man, cum l-am mai vazut pe diferite site-uri . O fi un sambure de adevar si in asta , desi cam greu de crezut ca Aman ar fi fost " The Man".

Barbatul Anului sau nu , eu tot m-am invrednicit sa fac micile prajiturele . De data asta , m-am aventurat in cautarea unei retete noi de aluat si pot spune ca rezultatul a placut tuturor. Si pe buna dreptate, cum sa nu placa un aluat fraged cu migdale si portocale :)

Ingrediente
pentru aluat
50g migdale
100g unt
75 g zahar
1 ou
coaja de la 2/3 portocala
sucul de la o portocala
3g praf de copt
3g bicarbonat de sodiu
400g faina
putina sare
 pentru umplutura:
ciocolata tartinabila cu alune
pentru aspect:
zahar praf

Migdalele macinate marunt , oul, zaharul , coaja de portocala, sucul de portocala,praful de copt si bicarbonatul se amesteca impreuna intr-un castron. Se adauga untul taiat cubulete mici si faina .Se framanta pana obtinem un aluat molcut, usor lipicios de mana, dar tare usor de lucrat cu el.

* in functie de cantitatea de suc de portocala, calitatea fainii poate va fi nevoie sa puneti mai putina sau un pic mai multa faina. Incepeti initial cu 300 de grame de faina si apoi adaugati treptat si restul de 100 de grame.

Se lasa aluatul sa se odihneasca cateva minute .Pe masa unsa cu ulei si cu sucitorul uns si el cu ulei , intindem aluatul intr-o foaie potrivita ( luati in calcul ca mai creste in timpul coacerii). Cu ajutorul unei cani/ pahar taiem cercurile. Punem in mijloc crema de ciocolata si inchidem cercul formand triunghiuri .Poze cu exemplificari ale impachetarii, puteti gasi la cealalta reteta de Oznei Aman .
Coacem prajiturelele 25 de minute in cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius. 
Reci se pudreaza cu zahar praf.



Hag Purim Sameah !

miercuri, aprilie 13

Prajiturele cu mac, portocala si ciocolata

Si uite asa ne apropiem de capatul listei cu retete de Purim , da nu-i nimic deja urmeaza alta, cea de Pesah .Din lac in put, culinar vorbind ,caci inca nu am reusit sa hotaresc daca fac haroset cu caise sau cocos, o adevarata problema existentiala :) Oricum harosetul cu portocale si vin e cap de lista , a fost tare apreciat anul trecut . A fost o grea alegere, ca l-as fi vrut si pe cel cu scortisoara si ginger , dar si unul nou si daca se poate sa fie doar doua . Mari probleme existentiale pe capul meu :)

Maturand probleme existentiale sub covor ma gandesc sa ne intoarcem la prajiturelele cu mac . Seamana cu briosele, au aceeasi mama-tava, dar nu au si moliciunea si delicatetea brioselor, ba dimpotriva sunt putin mai din topor , cu o anumita asperitate.

Planificasem sa fac alte prajiturele cu mac dar deja imi daceam duhul pe "altarul culinar" asa ca am scos albusurile , da ,alea din congelator ,ramase la prajiturile sclifosite nedoritoare de albus. Le-am pus in robot si le-am lasat sa se faca singure ,mai aruncand din cand in cand cate ceva inautru. Oarecum in ordinea aruncarii in castron:

150g albus
80g zahar
70g mac
coaja de la o portocala
50g cocos
3 linguri de faina
1 lingurita rasa praf de copt
100g ciocolata cu alune taiata bucatele

Se bat albusurile bezea cu zaharul si putina sare. Se adauga coaja de portocale, macul si cocosul si se amesteca cu grija peste cap. Adaugam faina amestecata cu praful de copt si omogenizam.
Se umplu cu aluat,2/3 din inaltimea lor , formele de briose unse in prealabil . Se presara ciocolata taiata bucatele si se coc prajiturelele 20-30 de minute la 180 de grade Celsius.

Prajiturele cu mac, portocala si ciocolata
Misiune indeplinita, trecem la urmatoarea lista ca ne bate sarbatoarea la usa :)

marți, aprilie 12

Fursecuri cu fistic

Ei, incet incet , ne apropiem de capatul listei cu retete de Purim. Aceste fursecuri cu fistic imi fac cu ochiul de muuult timp , dar am asteptat ocazia si asteptarea chiar a meritat .

Ingrediente:
200g unt
180g zahar brun
3 linguri miere
3 galbenusuri
210g faina alba
110g faina neagra
1 lingurita rasa scortisoara
1/2 lingurita ginger praf
1/4 lingurita nucsoara
1/4 lingurita sare
100g fistic curatat

Amestecam untul cu zaharul brun pana obtinem o crema . Adaugam mierea si galbenusurile si amestecam iar.
Adaugam faina, alba si neagra,scortisoara, ginger , nucsoara si sarea si amestecam putin. Adaugam si fisticul si iar amestecam pana obtinem un aluat omogen. Impartim aluatul in 2 parti , il modelam in forma dorita , invelim fiecare parte de aluat in film alimentar si le punem in frigider o jumatatea de ora .

Taiem felii de aproximativ 1/2 cm grosime .Le asezam in tava in care am pus foaie de copt si le coacem 20-25 de minute in cuptorul preincalzit la 180 de grade Celsius. Le lasam putin in tava sa se raceasca si apoi le scoatem. Se pastreaza in borcane/cutii ce se pot inchide ermetic..daca mai raman :)

miercuri, martie 23

Ce am pregatit de Purim

Ei, s-a terminat si maratonul distractiei, rasuflu si eu usurata ca mult nu mai rezistam. E buna ea distractia dar dupa 2 zile de petrecere parca mai buna e o zi de odihna si apoi cu forte proaspete reintoarcere in blogosfera ,incarcata cu poze si retetele mai tarziu, doar sa-mi trag un pic sufletul :)
Bine v-am regasit, no ca si mult am lipsit :) doar un pic cat sa pregatesc niste pachetele cu :






Salata nu a fost in pachetele :)a fost servita acasa , in familie :)

marți, martie 2

Prajiturele cu mac si zmeura

Pentru ca tocmai am terminat de impartit pachetelele de Purim si prajiturile inca sunt proaspete in ambalaje ma gandeam eu sa incep saptamana postarilor cu ele :)
Mai ales ca au inregistrat "mari succesuri" pe unde au ajuns, micute, dragute si de efect : rosu si negru mereu la moda, ca si clasici rusi de altfel :P
Macul e nelipsit de la aceasta sarbatoarea , fapt pentru care a doua pe lista de Purim e prajitura cu mac.
Prezenta permanenta a macului la aceasta sarbatoare se datoreaza evreilor originari din Europa ce vorbeau idish.In idish oznei aman se numesc Humentash(aman,tash- buzunare, traducere libera buzunarelelui Aman) nume preluat din germana de la mohntash- buzunare cu mac).Mohn(mac) scris in ivrit si prin sucirea literelor sunt exact literele numelui lui Aman, deci macul e simbolul pentru Aman :) Sucit si invartit, dar asta e legatura din cate stiu eu.
Revenind la prajiturile mele cu mac, micute , simpaticute si colorate, ma gandesc sa zic ingredientele :)Ingrediente pentru ( 26 de bucati)
110g unt
210g zahar praf
40 de grame nuci macinate
60g mac macinat
*mie imi place sa se simta, asa ca nuca o tai marunt si macul il las nemacinat
75g faina alba
1/2 plic praf de copt
5 albusuri (230g)
45ml rom (bautura nu esenta)
esenta de vanilie
coaja de lamaie
100-300g zmeura congelata si lasata la scurs
unt pentru uns formele de briose

Preincalzim cuptorul la 170 de grade.Se topeste untul si se lasa sa se raceasca.Se amesteca toata partile uscate intr-un castron(faina,praf de copt, nucile,zaharul praf,mac). Se bat albusurile spuma si incet incet se adauga ingredientelor uscate. Se toarna untul si se omogenizeaza(cu lingura de lemn ca e destul de moale aluatul).Se adauga romul si vanilia si se omogenizeaza(iese un aluat destul de curgator)
Se ung formele de briose si se pune compozitie cat sa fie 2/3 umplute. Adaugam zmeura 1-3 la fiecare prajitura si punem la copt 10-20 de minute. Se scot , se lasa pe gratar sa se raceacsa. Se pot pudra cu zahar, se pot orna cu frisca, sau pur si simplu se pot servi simple.Prajiturele cu mac si zmeura

vineri, martie 13

Oznei Aman ( urechile lui Aman )- Hamentash

Oznei Aman (Oznei Haman/ Humentash/ Hamentash )este prajitura traditionala de Purim, una din sarbatorile evreiesti .

Aman era slujitorul regelui, pe care tot incerca sa il intoarca impotriva evreilor, regele nestiind ca el de fapt e casatorit cu o evreica.
Esther, sotia regelui, reuseste pana la urma sa-l convinga pe acesta de miselia lui Aman ,reusind astfel sa isi salveze poporul.

Ingredientele "urechiuselor " :

300 g margarina
1 ou
putina sare
1 lingura esenta de vanilie
1/3 cana zahar
1/4 cana lapte
30 g drojdie
4 cani faina alba
1 pliculet praf de copt

ptr aspect :1 ou ( eu nu folosesc)
zahar praf

umplutura: 150 g mac macinat
1/2 cana lapte
4 linguri zahar
50g stafide

1. Ingredientele pentru umplutura se pun toate impreuna intr-o cratita mica si se fierb pana totul devine o pasta ( ca un gem gros).

* Mie nu imi plac cu mac, asa ca folosesc gemuri de fructe in care pun nuci, cacao, putin rom, coaja de lamaie, dupa chef si gust sau crema de ciocolata. De data asta am folosit crema de ciocolata alba si gem de smochine in care am adaugat 2 linguri cacao, esenta de rom si 50 de g nuci macinate .

2. Punem intr-un castron margarina,oul, sarea , zaharul, vanilia si se amesteca. Separat drojdia se dizolva in laptele caldut ( de data asta am folosit apa calduta ca sa pot manca si eu) si se adauga peste amestecul de margarina, se amesteca iar. Se adauga faina care a fost inainte amestecata cu praful de copt si se amesteca iar :)
Coca obtinuta se imparte in doua bile mari si se lasa in frigider 24 de ore.
* Eu niciodata nu o las 24 de h ca...mereu uit de asta si ma apuc de facut chiar in ziua aia..dar incerc sa fie cat mai aproape de 6 ore.
Se scoate o bila de coca se intinde ( trebuie tinut cont de faptul ca va creste destul in grosime la copt), se taie cercuri cu o cana de ceai, se pune umplutura in mijloc si se prind capetele formand un triunghi.


Se aseaza in tava, se ung cu oul batut inainte cine le doreste lucioase. Se lasa la copt 20 de minute , la temperatura mijlocie ( eu pun la 180 de grade).
Se scot , se pudreaza cu zahar pudra si ...se sufla in ele sa se raceasca mai repede....ca doar trebuiesc mancate.

Oznei Aman ( urechile lui Aman )
Cu putin ajutor din afara, prima tava nu se pune la inventar...dispare...mai ceva ca in Triunghiul Bermudelor .