Se afișează postările cu eticheta gogosi pentru hannuka. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gogosi pentru hannuka. Afișați toate postările
vineri, ianuarie 16
Gogosi floare
Pentru Hannuka ce a trecut :) ( nu am intarziat mult, doar 2 secole, inca putin si vine iar Hannuka ), am pregatit niste gogosi mai speciale. Din multitudinea de retete aduse de evrei din toate colturile lumii unde au trait , am ales tocmai Algeria, pare mai exotic :) .Gogosile in forma de floare (nu acest gen de floare) sunt gogosi facute in Algeria la nunti sau evenimente speciale, forma in sine avand propria sa semnificatie.
Ingrediente:
400g faina
100g gris
*nu inlocuiti grisul cu altceva, acesta ajuta ca gogoasa sa fie mai moale si sa absorba mai putin ulei
18g drojdie uscata
1 ou
100g unt topit
1 lingura zahar
1 pliculet zahar vanilat
o lingurita coaja de lamaie rasa
5g praf de copt
125 ml apa
migdale
*un sambure pentru fiecare gogoasa , aproximativ 200 de grame
ulei
Oul se bate cu furculita intr-un castron. Jumatate din el se va pune in castronul in care vom face aluatul, cealalta jumatatea o vom folosi mai tarziu.
Dizolvam in apa calda drojdia si zaharul .
Adaugam in castron ,peste ou, faina, grisul, coaja de lamaie, untul topit si praful de copt.Turnam apa cu drojdie si framantam . Acoperim vasul si lasam aluatul sa dospeasca 2 ore.
Pe masa unsa cu ulei intindem foaie groasa de aluat si-l taiem cu formele speciale- de flori . Pentru fiecare gogoasa avem nevoie de o floare mare, una mijlocie si 2 mici .
Ungem floarea mare in mijloc cu oul batut pus deoparte si punem deasupra floarea mijlocie. Presam in mijloc. Repetam operatia cu cele 2 flori mici(ungem cu ou si lipim floarea prin presare) .
Infigem in mijlocul florii un sambure de migdala ,apasand sa intre cat mai jos, asta va lipi straturile si mai bine.
Tare simplu si distractiv, stumfi a fost in elementul lui . Il recunoasteti dupa maini , a mai crescut :)
Se fac toate gogosile si doar apoi se prajesc.
Se prajesc gogosile in baie de ulei ori una cate una tanandu-le cu spumiera (se pune gogoasa in spumiera si se scufunda in ulei cu tot cu spumiera, se scoate cand e gata) . Eu am prajit 2 -3 o data, le-am intors de pe o parte pe alta - intai jumatatea de jos apoi jumatatea de sus cu migdala.
Se scot si se lasa la scurs pe un servetel de hartie. Separat se poate face un sos cu miere, apa, apa de trandafiri - se fierb toate pana obtinem un sirop gros , cam ca mierea.
Eu am pus doar miere pe ele (am lasat sa curga in fir subtire ca sa intre intre straturi ). Cele cu zahar sunt doar pentru poza , caci asa cu zahar presarat nu sunt deloc dulci.
Un sfarsit de saptamana dulce ca mierea !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





